Tratamentul canalului radicular

Atunci când cariile dentare se extind atât de adânc încât infecția ajunge la gingii, există posibilitatea inflamării vaselor sanguine și a nervilor de acolo. Dacă pacientul nu este tratat de un dentist, pulpa dentară va muri. În acest caz, tratamentul de canal presupune “scoaterea nervului”, adică extirparea pulpei din interiorul întregului dinte urmată de obturația de canal pentru a preveni recurența infecției (bineînțeles după o anestezie adecvată). În cazul în care lipsește prea mult material dentar din canalul radicular, îl sprijinim cu inserție dentară inlay sau îl acoperim cu coroană pentru a preveni fracturarea. Cu ajutorul instrumentului de măsurare Apex, lungimea canalului radicular poate fi determinată cu precizie, astfel încât plombarea canalului radicular să nu fie nici prea scurtă (lăsând astfel țesut mort în canal) și nici prea lungă (în acest caz, plombarea excesivă a canalului radicular ar provoca iritația țesuturilor).

Știfturi radiculare

În cazul în care coroana dintelui este ruptă, dar țesutul dentar intact ajunge peste gingiile rămase, dintele poate fi reconstruit cu un știft, pe care se va face o nouă coroană, astfel încât rădăcina rămasă să poată redeveni dinte complet. Condiția intervenției este prezența unei rădăcini bine fixate, o plombare a rădăcinii efectuată corect, absența unei malformații în jurul vârfului rădăcinii și ca materialul dentar rămas să ajungă peste gingii. Acolo unde este posibil, se introduce un știft întărit cu fibră de sticlă, deoarece cu efectul său estetic impecabil, elasticitatea sa este similară cu cea a unui dinte natural, deci nu cauzează daune rădăcinii, ceea ce poate apărea la utilizarea știfturilor metalice.